June 6th, 2009 | 
Author: 
Parerea mea este ca avem tendinte catre optimism sau pesimism ca si amprenta genetica, una sau alta din ele facand parte din caracterul nostru la fel ca si alte aspecte/trasaturi definitorii (introvertiti vs. extrovertiti, persoane calme vs. persoane usor iritabile, pasive vs. active etc.)
Cand esti un optimist convins, experientele, incercarile la care esti supus pe parcursul vietii nu te vor schimba intr-un pesimist; te vor face probabil sa te indoiesti de anumite lucruri la un moment dat, sa te infurii pe moment, insa felul tau de a fi va birui pana la urma (exista, desigur, exceptii)
Trecerea in sens invers ( de la pesimism la optimism ) mi se pare oarecum mai plauzibila, mai posibila, desi nu usor de efectuat. Pana la urma, ambele sunt modalitati de a vedea si aborda viata, anumite situatii ale ei – unii vor vedea jumatatea plina, iar altii jumatatea goala a paharului, unii vor fi mai “echipati” sa faca fata junglei in care traim, altii nu prea.
A fi optimist nu inseamna (sau nu ar trebui sa insemne) a purta “ochelari de cal”, ci doar a avea mai mult control asupra felului cum se va primi, stapani si rezolva o situatie de criza. Nu inseamna ca un optimist nu se gandeste si la un posibil rezultat mai putin placut, ca nu are un plan de rezerva sau nu ia in calcul anumite riscuri, nici ca vede totul in roz.
O persoana optimista isi pierde mai greu cumpatul, e mai stapana pe situatie, nu anticipeaza situatiile intr-un mod negativ, ci le “ataca” atunci cand se prezinta ca atare, si trece – sa zic asa – mai “nesifonat” prin ele, fiecare experienta pregatindu-l si intarindu-l pentru urmatoarea.
In cele din urma, viata se prezinta ca un “razboi” al psihicului, pe care de cele mai multe ori optimismul/optimistul are sanse sa-l castige. Eu sunt o optimista si-mi place cum e 
Posted in 
Tags: 
pesimit = optimist cu experienta.. am zis destul nu ?
Nu
E modul pesimist de a vedea optimistul. E..diferit, recunosc. Experienta iti ofera intelepciunea de a stii ca merita sa fii optimist 
totusi, una e sa fi optimist, si alta naiv..
si eu sunt optimista … cateodata
@neo: corect; eu sunt optimisto-realista
@hime: deseori sau arareori?
@aimee: asta e oximoron.. ca si harap alb.. ori una, ori alta
Ca să fiu un optimist pesimist: depinde cu ce e plină jumătatea aia plină
@neo: mai bine “oximoron” decat “moron”
Sau ce preferi?
@Saturnianul: daca ne luam dupa poza – cu vin alb, e ok?
Zebra e alba cu dungi negre sau neagra cu dungi albe?
Daca inveti sa vezi paharul sau zebra asa cum sunt ele in realitate nu-ti vei mai pune problema jumatatii goale. Vei savura ceea ce exista si treci apoi la sticla din frigider.
@bogdanic: buna comparatia cu zebra
Eu una, tocmai, nu-mi fac griji de partea goala tocmai pentru ca ma concentrez pe toata imaginea. Pana si din esecuri inveti cate ceva, deci sunt bune si ele.
Cum spun: “Carpe Diem”..restul, vine oricum.
Mai Aimee, este o placere sa te citesc…Trezesti in mine tot felul de intrebari, pe care-mi dau seama ca aman, de multe ori, sa mi le pun.
. Am pus pe hartie ce obiective imi propusesem si ce am reusit sa ating in aceste 6 luni.
Trebuie sa recunosc ca mi-am creat un obicei de a pune raul in fata. N-am fost mereu asa, dar de cand am venit in Bucuresti, lucrurile s-au schimbat.
Nu stiu cum e la unii, dar pe mine ma influenteaza f mult mediul. De cate ori ajung acasa, parca meditatiile mele sunt mai profunde si reusesc sa gandesc optimist.
Cum ajung la Bucuresti, o iau razna din nou. Ce-i drept am invatat sa nu mai fiu entuziasmata – mi-am “luat-o” la primul job + de la prieteni. Pe parcurs, acest tip de evenimente m-au intarit si m-au facut sa las loc si de ” e posibil sa nu mearga bine”, fara sa ma afecteze.
In ultima perioada,incerc din rasputeri sa trec de la pesimism la optimismul de altadata.
Sa-ti spun: sunt o persoana careia ii place sa evalueze din cand in cand intamplarile din lunile lasate in spate.
Si mi-am facut o evaluare la jumatate de an
Rezultatul s-a dovedit a fi unul dezastros. Am inceput anul cu stangul si asa am continuat: accidente in familie, de aici pierdut niste examene, mai departe nu am intrat cu echipa in finala unui concurs, la care doresc sa ma afirm de 2 ani ( in schimb au intrat toti ceilalti colegi de facultate care au participat – au ocupat si locuri importante), jobul n-a mers nici el ok, prietenii te lasa si ei balta exact cand ai nevoie etc.
Deci pe lista au fost mai multe minusuri decat plusuri. Si de aici miile de intrebari, ganduri si framantari. Nu ca as fi foarte sensibila, dar sunt lucruri la care tin si care, oricat mi-as dori sa nu, ma afecteaza.
In toate am pus si entuziasm,si sentimente pozitive, si optimism.
Crede-ma, mi se pare ca am ramas in urma tuturor ( desi nu este asa), dar asta e sentimentul.
Acum, cititnd postul tau si dupa cateva zile, ascunsa in propia-mi carapace, refuzand orice forma de comunicare externa, stau si ma intreb daca merita.
Daca m-ai intreba, sigur ti-as raspunde ca da,merita, doar sunt lucruri semnificative pentru mine.
Nu stiu cum o sa-mi regasesc optimismul si nu stiu cum o sa trec peste prejudecatile unora din cunoscuti, dar cert e ca am luat o foaie alba si mi-am scris urmatoarele obiective pentru urmatoarea jumatate de an.
O sa fiu doar eu si cu mine. Mi-am dat seama ca mai exista un concurs la care ma pot afirma in domeniu, ca examenele pot sa le iau ( ca doar am trecut prin atatea) si ca-mi pot gasi un alt job care sa-mi placa.
Cu prietenii o iau de la 0. Nu stiu ce se intampla, dar unii oameni par asa de treaba, pana intervine sentimentul de “fiecare pentru el”. Totusi, as fi preferat relatii stabile. Imi place sa am o legatura stransa cu oamenii care tin la mine. Pana acum – numai superficialitate. Daca nu dai tu un semn de viata, ei te uita ca pe o carte veche, prafuita, in pod.
Eh, mai Aimee, gata m-am descarcat. Iarta-ma pentru “roman”, dar m-ai inspirat.
Apropo, imi place noua tema.
Lala draga, ma bucur ca iti place ceea ce ai citit aici. Nu fac decat sa imi expun felul in care vad eu lucrurile si, de multe ori, mi se spune ca e..altfel. Insa nu pot decat sa ma bucur, caci nu-mi place spiritul de turma decat atunci cand foloseste la ceva bun, la o schimbare pozitiva (ergo – o revolutie, ceva..hehe)
Ideea este, asa cum ai observat deja si tu, sa stii ca mai exista alte oportunitati, alte variante, alti prieteni, alte sanse, care e posibil sa iti ofere delicii, satisfactii mai mari decat ai crede.
Iar daca, in plus, ceea ce scriu, iti da un oarecare imbold – este minunat, este un compliment si-ti multumesc. Ma intreaba lumea si-asa de ce nu m-am facut preot sau “motivational speaker”
Nu-ti fa griji de lungimea comentariului – loc e destul si daca nu e, mai fac un blog
In ce priveste temerile, dezamagirile tale: este firesc sa simti asa pe moment, mai ales ca este vorba de ceva ce ti-ai dorit. Suntem oameni, iar slabiciunea, teama, dezamagirea etc. vin la pachet
Nereusitele din lista celor 6 luni trecute au o motivatie: ceea ce s-a petrecut in familie – de acolo efectul domino, pe care poate nu l-ai sesizat.
Continuare
– tot pt. Lala -
:rose:
Cu oamenii nu e simplu. Eu o iau in sens invers cu ei: ii las sa imi castige increderea pe parcurs, nu le acord decat asa, o parte, din politete, la inceput. Si da, sunt pregatita in general si pentru lovituri de teatru, caci pentru cine/cati poti baga mana in foc in ziua de azi ?
Prieteni adevarati e greu sa ai. De aceea am cunostinte cu duiumul, colegi, amici, dar PRIETENI..hmm..e mare lucru, mare titulatura in ce ma priveste! Chestie de blazon. Iar cunostintele..nu ma pot dezamagi, if you know what I mean..
Daca ai vreodata nevoie sa vorbesti, sa te reversi, da-mi un mail. Vorbim cu draga inima, te ascult la fel!
daaamn.. i’m not reading that.. e 3 fara un sfert.. mai incerc o data maine
adik az.. adik.. aa, screw it.. nb 
mie imi place partea plina pentru ca mai am si imi place si partea goala pentru ca am…
Oricum ai da-o tot imi place.
@cdmitroi: deci esti optimist